In primul rand multumiri ca te-ai oprit la blogul de poezie. E un site pe care sper sa strang cat mai multi amatori de poezie, cititori si scriitori in acelasi timp.
Oricine poate publica aici. Daca are versuri.
E foarte simplu: deschizi un comentariu, la oricare dintre posturile pe care le gasesti (vezi mai jos la fiecare poezie, ai un link numit “comentariu”) si copiezi acolo poezia. Dupa care o trimiti.
Mai departe se pot intimpla doua lucruri cu ea: imi place, si atunci fac din comentariul tau un post propriu-zis. Sau nu imi place si o las acolo, sub forma de comentariu, dupa ce mai intai o moderez, pentru ca as vrea sa ramanem decenti aici, chiar si in versuri )).
Asta e tot. Iti doresc inspiratie si timp sa visezi. Nu putem sa fim seriosi si cu capul pe pamant 24 de ore din 24. Si nici nu merita!
Cautam FERICIREA?!!
Aiurea….. FERICIREA
sta chiar cu noi la masa,
Dar suntem prea
slabi sa recunoastem,
prea orbi sa o vedem…
mult prea preocupati de nimicuri…
si ne framantam intreaga existenta in cautarea unei
iluzii desarte…
Nu e o poezie,este o reflectie asupra lucrurilor importante in viata(in viziunea mea…azi), poate e nepotrivit pentru acest blog..
O clipa…
O clipa zbuciumata,
O zi pierduta-n vânt…
Un vis ce vrea sa vadă
Un suflet evadând.
O clipa de fericire,
O clipa-ti cer, atat !
Nu vreau mai mult pe lume,
Nu te vreau plângând.
O zi din viata ta,
O zi… nimic mai mult…
Doar asta-ti cer acum,
O vorba si un cant` !
O şoapta de iubire,
Atât eu îmi doresc.
Nu-ti cer nimic in lume
Doar spune-mi « Te iubesc » !
Universul
Astăzi va vom prezenta
Universul, casa mea.
Stele sute, mii si mii ;
Stele, ca nişte copii.
Universul îl vom explora
Si lucruri noi vom invata.
Chipuri multe de copii
Se aprind in trei facili.
Pamatul in univers
E ca mândrul Everest.
E bogat, e populat
Si de oameni exploatat.
Iată si primul satelit
« sputnik 1 » s-a numit.
De om a fost construit
Si mari laude-a primit.
Catelusa « laika » s-a îmbarcat
Pe « sputnik2 » si a plecat.
Universul l-a explorat
Si informaţii a adunat.
Inca 10 câini s-au avântat
In spaţiul nelimitat
Belka,Strelka 2 s-au numit
Si curaj au dovedit.
Un şobolan in spaţiu a zburat
Si Hector s-a intitulat.
O maimuţa a urmat
Gordo ne-a impresionat.
Vremea omului a venit
Iuri Gogarin s-a pregătit.
Primul cosmonaut a devenit
Si pe el noi l-am cinstit.
După ceea ce ne-a spus,
Planeta e mica de sus.
Ceru-i negru si-nstelat,
Oare e adevărat?
Ca o fantoma s-arata luna
Si alţii se plâng întruna
Ca-i a soarelui mireasa
Seamănă cu o crăiasa.
Intr-un spaţiu atât de mic
Pluto este un pitic.
E uitat,e singurel,
e-nghetat..Pacat de el !
element chimic a devenit,
mercur s-a descoperit.
Nasul soarelui era,
Dar mireasa nu avea.
Jupiter mult s-a schimbat
Omenirea s-a-ntrebat
“cu aceasta ce sa fie
de este aşa pustie ? ‘’
puţin de mai ocolim
pe planeta iubirii noi sosim.
Venus, frumoasa zeiţa,
Seamănă c-o garofiţa.
Universu-i bântuit
De-asteroizi înghesuit.
Bogaţi in săruri aceştia sunt
Si ii vom exploata mult.
Găuri negre am văzut,
Pe moment noi ne-am temut.
Fiindcă sunt periculoase
Te atrag ,te prind in plasa.
In sfarsit noi am ajuns
Pe marte..razboinic rus.
Arde-n flăcări zi si noapte
Si ne sperie prin şoapte.
Si aşa v-am povestit
Ca universul e un mit.
E un mit minunat
Ce noua ni s-a arătat.
O întâmplare hazlie !
Am pus mana pe un arici
Si m-a usturat.
Atunci mi-am dat seama
Ca m-am intepat.
Fuga la spital,
Degetul mă doare !
Timpul este scurt,
Respiraţia-mi taie.
O dată ajunşi la spital, pe seara,
m-am întâlnit cu doctorii in sala.
Degeţelul meu
Mă durea mereu..
Doctorii-s nebuni
In foarfecă-l pun
Si vor sa mi-l taie
Sa-l prăjească in tigaie !
e cam de clasa a doua…totusi…”degetelul meu”????tinere, ce naiba?
Uraniul
Uraniu-a fost descoperit
Un metal rar a devenit.
Numele planetei a purtat
In 1789 s-a arătat.
Aliaje multe a creat
Si mulţi le-au experimetat.
Ca pigment in sticla s-a folosit
Si astfel s-a definit.
Catalizatori de uraniu sunt folosiţi
In reacţiuni de polimenizare sunt uniţi.
Este un metal complex
Cand i vezi ramai perplex.
La fabricarea metacrilontrilului e utilizat
Astfel e avantajat.
Este foarte important
Cu el multe s-au creat.
Calitatea sticlei e imbunatatita
Daca cu uraniu e folosita.
Firme mari l-au adoptat
Cu el renume-au capatat.
Răspuns
In drumul vieţii mele a poposit un înger,
O umbra orbitoare inaltandu-se spre cer.
Cu aripi delicate, purtate uşor de vânt,
Cu ritmuri mladioase,prinse intr-un cant.
Iar eu, un suflet liber,
O simpla muritoare,
Am privit spre cer,
Spre-a lui încântare.
Uitandu-se-ndeaproape,mi-a inteles privirea,
m-a ajutat sa zbor,dandu-mi nemurirea.
El mi-a intrat in suflet si acolo l-am păstrat,
Căci ştiu ca pentru mine el a fost creat.
E o fiinţa mica, dar mult prea-naltatoare,
Este viata insasi,e-o raza de soare.
Este universul, tot ce mă-nconjoară,
I-este destinat cu mine sa moara.
Întuneric
Un nor profund străbate lumea
si parca e de neclintit.
Negura cetii ce se lasă,
Usor,cuprinde-ntreg pamant.
Un zbucium lesne de-nţeles
Ne taie parca-ntreaga zare.
E o tristeţe îngrozitoare
Si ne alunga in desert.
Ne clatină mai grav copacii
Natura-i parca un război.
Se lasă noaptea-n departare
Si al blestemului fior.
Cutremura iarasi ţinutul
Si lasă urme-n calea sa.
Iveşte râul, nepăsarea,
Totu-i mort, e inghetat !
Capusa si catelul
O capusa si-un catel
Isi vorbeau in ast`fel :
« draga roni, zis capusa
pot sa stau sa dorm pe tine ?
ca-i aşa de frig afara
de-ngheata pielea pe mine. »
catelul, înduplecat,
ia capusa si-o pune indat`
pe spatele lui Musat,
prietenul sau devotat.
Capusa, cum s-a urcat,
Îndată l-a si Muscat.
Si saracul..daca nu s-a scărpinat !
Pana cand,capusa noastră,
Saturata si-ngheţata,
A plecat de pe musat
Si-a sărit pe-un cocoşat !
Ai sa-nţelegi…
Ai sa-nţelegi cândva cat ai greşit
Ai sa-ti dai seama cat te-am iubit.
Ştiu ca nu renunţi, te vei intoarce iar,
Dar nu va mai conta, deja e in zadar.
Ai sa-ti dai seama cat te-am iubit,
Dar lucrurile de valoare nu le-ai preţuit.
Tu ai ales sa pleci si ai plecat,
Nu te mai intoarce, căci eu te-am uitat.
Ai sa-ti aminteşti prin cate am trecut
Si clipele frumoase care s-au pierdut.
Vei spune ca regreti,dar nu va mai conta,
Nu mai faci parte din viata mea.
Ai sa începi sa plângi ca m-ai lăsat
Ştii ca ce-ai crezut n-a fost adevărat.
Cand vei deschide ochii si te vei vedea
O sa-ti dai seama de greşeala ta.
Ai sa vii la mine sa-mi spui ca n-ai ştiut,
Ca m-ai abandonat, dar ca nu ai vrut.la
Mă vei căuta peste tot prin lume,
Dar nu vei mai afla de al meu nume.
Ai s-asculţi atunci tot ceea ce-ti spuneam
Cand eram impreuna,cand noi ne iubeam.
Iţi vei aminti cum viata mi-as fi dat
De lângă mine doar sa nu fi plecat.
Ai sa suferi singur si-ai sa-ti aminteşti
De fata pe care ziceai ca o iubeşti.
Ea nu va fi acolo, căci ai îndepărtat-o,
Te-ai folosit de ea si-apoi ai lăsat-o.
Ai sa-nţelegi cândva cat ai greşit,
Dar va fi târziu, din suflet i-ai ieşit.
Povestea noastră s-a terminat,
Decizia asta….de la tine a plecat.
Misterioasa stea…
Tainic univers si tainice carari,
Lasă-n viata ta ascunse urmări.
Pe-un bizar drum ascuns după izvor
Merg amintirile ce dor…
Spre misterioase drumuri te indrepti
Si-ai vrea acum sa ai inca noua vieţi.
Tu ştii ca nu-i posibil, aşa c-ai renunţat,
La misterioasa fata pe care-ai aşteptat.
Nebanuite gânduri iţi trec acum prin minte
Ai vrea si tu sa ştii ca pentru tine simte.
Este misterioasa, nu ştii ce sa faci
Poate e mai bine ca mereu sa taci.
Amintiri ascunse ies la suprafaţa,
Si-ai dori sa ai acum o noua viata.
Insa renunţi sa crezi in lucruri ireale
Si mergi iarasi pe jos, plimbându-te agale.
Ea nu se va intoarce, ştii asta cel mai bine,
i-ai făcut prea multe, s-a-ndepartat de tine
regreţi acum, dar ştii ca e târziu
sufletu-ti este parca prea pustiu..
te-ai reîntors pe tainica cărare,
ai renunţat la ea si incate mai doare.
In tainica ta viata nimic nu ar conta
Tu o vrei pe ea, căci este viata ta.
Ştii ca nu-i posibil ,căci ea a plecat.
Intr-o lume singur insa te-a lăsat.
Dureroase gânduri parca te omoară
De-acum vei fi singur in fiecare seara.
Speranţa
Am crezut in vise, dar s-au spulberat.
Am crezut in tine, dar tu ai plecat.
Am ascultat de stele, dar ele m-au minţit.
Am privit spre luna, dar m-a ocolit.
Nimic nu mă ajuta sa te regăsesc,
Nimeni nu mă lasă cu tine sa vorbesc.
Cum sa te mai pot uita,
Daca tu eşti viata mea.
Am sa-nchid ochii si-am sa visez din nou,
Poate-n visul meu va veni un erou.
Care sa mă salveze de pe acest ţinut
Unde sa m-ajute nimeni nu a vrut.
Am sa cred in tine căci mă vei îndruma,
Spre poarta ferecata din inima ta.
Ştiu ca mă vei ocroti,
Căci pe alta nu poti iubi.
Voi asculta de stele si ele-mi vor şopti
Drumul ce s-apuc spre tine a veni.
Mă vor veghea, ca-n calea mea
Sa mă gândesc mereu la iubirea ta.
Voi privi spre luna fermecata,
ca de tine eu sa nu fiu uitata.
Cand fata-n fata noi vom fi,
Iubire veşnica ne vom şopti.
Doar tu si eu
Si ink-o data park-as vrea
Ca eu sa fiu numai a ta.
Si ink-o data sa-mi amintesc
Cum era sa te iubesc.
Sa te tin iarasi in brate
Sa-mi zambesti, sa uit de toate.
Sa ma faci sa fiu iar eu,
Sa revii iarasi al meu.
Sa ne-amintim cum ne strangeam
De mana noaptea, cum ne pierdeam.
Cum nimic nu mai conta,
Cand eram numai a ta.
Acele nopti, acele zile,
Acele soapte si suspine,
Acele versuri si melodii
Amintirile-s inca vii.
Sa ne-amintim de amandoi,
Sa ne sarutam in ploi,
Sa fugim in miez de noapte
Sa m-alinti iarasi prin soapte.
Inc-o data sa te vad,
Inc-o data sa-mi zambesti,
Inc-o data sa ma strangi
Inc-o dat`sa ma saruti.
Sa dam timpul inapoi,
Sa fiu eu, tu si noi doi
Sa ma iubesti o noapte iar
Sa ajung pana in rai.
Un zambet si un suspin,
o lacrima cu venin,
o iubire implinita,
o despartire nereusita.
Toate le voi retrai
Cand ma voi intoarce..
Si toate le voi simti
Cand te voi strange-n brate.
Si ai sa simti ca sunt la fel,
Caci vei fi langa mine.
Si vreau sa vad ca lumea rea
Nu te-a schimbat pe tine.
Eu sunt aceeasi, ca si ieri
Si te iubesc intruna.
Si vreau sa stii ca multe sunt,
Dar niciuna ca mine.
Caci eu am fost numai a ta
Si-asa voi ramane,
Ca ne-mpacam sau poate nu,
O s-astept pana maine.
Si poate ca nu cred nici eu
In toate-aceste lucruri,
Dar amintirile cu noi
In suflet le voi tine.
Poate-i mai bine fara noi,
Poate sunt doar eu insami,
Dar stii ca noptile fara tine,
Sunt toate, toate tulburi.
Si stii prea bine ca-ntre noi
Punct nu se va pune
Ne vom intoarce intr-o zi
Sa fim doar eu cu tine.
Atunci totul ne va lega
Si vom fi impreuna.
Caci nimeni nu poate desparti
O inima prea buna.
Ca ne-am iubit si ne iubim
Si asta mult conteaza.
caci ce este si-a fost al nostru
pe toti intereseaza.
Dar a fost greu si-am rezistat
Am mers tot mai departe.
si poate-o sa vad intr-o zi
ca toate-au fost desarte.
Nu cred nici eu, nici tu asa
Si nimeni n-ar putea
Sa lase 2 inimioare
A nu se mai vedea.
E mult prea crud, e mult prea rece
Ceea ce s-a-ntamplat.
Ca am plecat de langa tine
Si tu m-ai asteptat.
Si am sperat, am tot sperat
Si sa te uit as vrea.
Dar stii ca nimeni n-ar putea
De langa mine sa te ia.
n-ai sa permiti asa ceva
nu ai sa poti uita
tot timpul care ti l-am dat
tie din viata mea.
Prin cate am trecut atunci
Ca sa fim impreuna.
Cu cata lume m-am luptat
Ca sa te am pe tine.
Si cat efort tu ai facut
Sa ma tii langa tine.
Si cate ai indurat
Doar tu de la mine.
Doar la commenturi deocamdata. Si o observatie: gramatica e importabta. In primul vers i-mi cer iertare e gresit. Se scrie legat.
Luciab
poezie
rugaciunea unui singuratic
- – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – -
de florinflorin
Daca am gresit i-mi cer iertare,
Si vreau sa mor cu sufletu-n pacat,
Caci cu ce am gresiet eu doamne oare?
De sufletu-mi mi-ai blestemat.
Ma rog in fiecare seara sa fii uitat,
Caci greu ma apasa, ce-i cu mine?
O prea curate imparat.
Ma rog sa ma ajuti caci n-am pe nimeni,
Sa nu ma lasi intr-un pacat.
Sa mai uiti un pic de mine
Si de ce doamne te-am suparat.
Clementa cer eu doamne iar la tine,
Tu mare imparat , sa fii uitat de mine,
Si-n libertate sa ma fii lasat.
Tu doamne de ma vei ierta,
Ma las acum in mana ta…
Vei face acum ce vrei cu mine,
Si de va fii rau sau va fii bine…
Sa stii ca si eu am iertat,
Si sufletu mi-am curatat.
Acuma doar de tine doamne mai ramane
Sa ma iubesti sa fii cu mine.
poezie
astept… a vulturilor grija
- – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – -
de florinflorin
Dincolo de sperantele desarte ,
Eu stau si rad ca un nebun
Caci nu am nimic aparte
Doar un suflet rau si bun.
Mereu ma fac sa cred in mine
In gand stiu ca ma mint,nu este bine.
Dar vremea trece da normal
Dar nu pentru mine un anormal.
Ma fac sa cred in mine ?
Ma mint si ma simt bine…
Eu vreau sa uit pacatu meu,
Sau il ingrop cu mine.
Dar vremea trece si iar vine ,
Si voi ramane doar cu mine .
Astept un soare…?
Sau un mormant… oare?
Puzzle (RAZA DE SOARE)
Ti-ai sumeticat manecile, ai baut din roua diminetii, insetat si satul in acelasi timp.
Satul de singuratatea lor si de suflul lor fierbinte si prea des….
Raza de Soare….alergi…
Din buzunarele-ti goale cad farame de tandrete, se izbesc de pamantul uscat cu zgomot asurzitor..
Ele, nebunele, alearga in urma ta…adunand, sortand, incercand…
Tu nu ai timp, tu fugi cautand piesa lipsa a existentei tale…frumoasa existenta
Ai obosit, ele au ramas in urma, mult in urma ta!
Tu te asezi sa-ti tragi sufletul si nu auzi nimic, nu mai suiera vantul, nu mai sursura izvoarele…e liniste, te gandesti: vor mai fi?
…Ele
incearca cu sufletul, cu maini tremurande sa …reconditoneze
….Dezamagire, e numele lor
Numara aproape obsesiv…o zi, o luna, un anotimp.
Nu vor sti niciodata ca piesa lipsa e la tine! Nici tu nu sti:
sta rastignita putin mai jos de reverul camasii tale gri.
In partea stanga, langa batista de matase cu care le stergeai lacrimile de dor!
Ele nu vor afla niciodata…ssssttt, nu le spun, dar eu stiu!
Piesa lipsa e inima ta, e langa reverul camasii tale gri…
Daca n-o mai gasesti, intreaba-ma pe mine….
P.S. Batista n-o cauta, e la mine! E uscata, n-am mai folosit-o demult. Lacrimile au secat! Candva…am sa ti-o restitui! Acum nu am timp!…Adun, numar,sortez, incerc sa reconditionez: o zi, o luna ,un anotimp….. o vara demult pierduta!
Sa nu ma ierti, nu vreau nici alinare,
Ma bucur de veninul ce m-a inmiresmat.
Imi las pacatu-afara sa se usuce-n soare
Sa fie mai usor cu mine de purtat.
Sa nu ma chemi, nu-s demna de-mpacare,
Nu am nici timp sa m-i te pun in gand,
Si nici cutitul din piept, iti jur, nu ma mai doare,
Sa nu te miri de-ai sa ma-uzi cantand.
De fericirea celor cei saraci cu duhul
Vreau sa ma prind si eu jucand in hora lor,
O liniste de-un ceas sa fiu una cu pruncul
Fara-ncercari de soarta si fara nici un dor.
Mai lasa-ma acum, m-ai impietrit in ziduri
Deci ce mai vrei tu soarta sa-mi mai ceri?
Ca toata voia ta m-i s-a lasat in riduri
Si pasii m-i se duc de-un timp spre nicaieri!
Ma uita deci o vreme, ia patul tau si umbla,
Te-am reinviat de nu stiu cate ori!
M-ai stors de versul meu c-am devenit o umbra
Desi nu am mormant, tu-mi vii cu doua flori?
Desparte-te de mine ca tot esti suparata,
Nu vreau sa merg cu tine, esti pacoste nu soarta,
Tu du-te deci si spune ca eu sunt vinovata
Ca n-am decat o viata, si chiar o vreau pe toata!
Vali, de data asta nu fac post. E cam lung si sentimentul se cam pierde…
Daca-ai sa auzi intr-o zi nevorbitul
Atent la miscarile trupului meu
Esti condamnat sa nu mai primesti
Fara cuvinte
Daca-ai sa auzi intr-o zi nevorbitul
Atent la miscarile trupului meu
Esti condamnat sa nu mai primesti
Niciodata cuvantul!
C-am sa ma bizui pe faptul ca stii
Voi lasa presupusul sa domneasca in casa
N-am sa mai spun cuvinte frumoase
Ce te-ndeamna sa vii.
Si-ai sa bati drumul spre lumile mele
Nestiind de te-astept sau de nu
Paranoia-si va face carare prin ganduri
Si intrebarile grele.
Intr-o zi, obosit de tot si de mine,
Ai sa faci un popas prelungit intr-o casa
Ce nu va fi nici a mea nici a ta,
Cuprins de rusine.
Si cu toate ca stiu, nu pot sa-ti vorbesc,
Pentru ca si eu sunt acum obosita
De tot ce n-ai spus si n-am inteles,
Fara tine prefer s-atipesc!
Amintirile unei muze
Muzele mele nu-mi lovesc versurile.
nu le aruncă,
ci le plâng
cu lacrimi din ploaie.
Au pe suflet desenat câte un zâmbet
pentru că le-am aşternut sufletul pe hârtia mea.
Au în inimă o lacrimă,
căci printre versuri, au simţit lacrimile mele.
Dar toate muzele mele au plecat.
Sunt departe.
Ne despart gânduri şi flori.
ramane ca si comment – as fi vrut mai multa poezie, cam multa proza, desi frumoasa, aici…
SI IARASI………
SI IARASI SE DESENEAZA CURCUBEUL PE CER,
IN SCANTEI DE LACRIMI TRECUTE…
SI IARASI PLOUA CU ZALE DIN ZEI…
SI PROMETEU RADE!
ARD CA PASAREA SPIN PE LUNTREA LUI CANON,
ACOPERIND APA CU FARAME DE ARIPI!
SI HADES IARASI ALEARGA…
SI E ELIXIR CE PICURA PE RANI,
ARTEMIS, LUNA SAU VENUS?
NARCIS URLA-N DELIR:
“SI IARASI TI-E SORA MINCIUNA?”
E POTIR CALEASCA LUI ARES…
SI BEAU PENTRU UN NOU INCEPUT!
SI IARASI AM CREZUT…
SI PE FUNDAL DE MISTER,
SPER CA AZI A FOST IERI!
SI IARASI MA ADOARME MORPHEUS,
PE PORTATIVUL DE ROZE…
Soare la Polul Nord
In seara asta sunt mai aproape de cer
Cu o aripa de fluture… si mai departe de tine
Cu un capat de eternitate…
m-am rostogolit ca un soare rupt pe pielea ta
intr-o noapte creola… iar dimineata
m-ai judecat ca ti-am lasat urme de caldura in pori…
fara priviri inapoi, ai cautat in tarziul devremelui
ploile si apoi zapezile iubirilor prefacute… caci soarele te ardea iar tu
visai la ursi polari si la ghetarii femeilor blonde…
te-am lasat sa calatoresti la acel capat de lume…
iar azi imi pari fericit…
printre ghetari si aurore boreale,
ma privesti temator din cand in cand…
nu te voi topi…
azi razele mele – maini mangaie barbatii estivali…
deci Adio.
Un vis Spulberat
Tu vei ramane mereu un vis spulberat
O inima moarta de ciuda trecutului,
Un suflet ranit de-al noptii sanctuar,
O dorinta salbatica doar de mine stiuta.
Tu vei ramane mereu un vis spulberat
Un val ce asteapta linistea marii,
Un foc ce se vede prin gheata eterna,
Un album de imagini patat de timp.
Tu vei ramane mereu un vis spulberat
Fumul tigarii ce zace neinceputa,
O silueta fantomatica data uitarii,
O iubire nescrisa pe paginile vietii.
Tu vei ramane mereu un vis spulberat
Fantoma a naivitatii puerile,
Avand ca strigat un dulce suras,
U film mut – precum e dragostea oarba.
Tu vei ramane mereu un vis spulberat
Un demon al ipocriziei infinite,
Un incger cu aripi taiate din radacina,
O lacrima epuizata, o noapte nedormita.
Tu vei ramane mereu un vis spulberat
Un ultim omagiu al infantilitatii suave,
O ultima privire aruncata aleator,
Un vis spulberat de-a vietii blasfemie.
Tacerea noptii palide ma cheama in visare;
O raza de lumina mi-aluneca in cale.
Jonglez cu sentimente, prin raul de cristale…
Imi amintesc caldura atingerilor tale.
Inca mai simt mirosul frunzelor de tei.
Primesc sarutul noptii, imbratisarea ei…
Ochii iti sunt inchisi… asa sunt si ai mei.
Iubire, patima, dorinta-tu oare le mai vrei ?
Doar prin a ta iubire din lacrimi fac diamante,
Fac rime-mbratisate, imperecheate, albe…
Zambeste chiar si cerul, cu raze colorate
De senzatii dulci, cu timpul adunate.
Ma-nvata dimineata cum sa traiesc mereu,
Sa vad ce ma-nconjoara prin niste ochi de zeu,
Sa cred in tot ce vad, caci totul e al meu,
Sa stau cu capul sus oricat ar fi de greu.
Asta se numeste Monorime:)
Pulbere de Vis
Acelasi vis, in fiecare seara,
Impodobit de un argint divin…
Iar pe fundal-prea multa primavara
Dominand un sentiment adolescentin.
Plang noptile cu luna, imbratisate de dorinta
Crezand in fericire-isi ruineaza clipa…
Iar eu, eu le privesc trecand in nefiinta.
Este, a fost, va fi- doar o risipa.
Si stelele privesc, uimite, metamorfozarea :
Din nopti cu luna-pulbere de vis…
Treptat, treptat, si-au pierdut chiar si culoarea
Naivele, credulele-cuprinse de abis.
Un sfert e minciuna.
Putem sa-nsutim a noastra iubire,
Putem fi o lacrima sau fericire,
Putem fi din toate – o simpla-amintire,
Putem fi antidotul la agonie.
Putem sa fim totul – dar doar impreuna.
Putem declara iubire nebuna.
Putem fi nimic – nimicul s-aduna,
Dar nu un sfert – Un sfert e Minciuna.
Tu esti Jumatate, eu sunt Jumatate.
Tu poti sa fii totul – dar numai cu mine.
Putem re-scie dorinte sfaramate.
Eu pot fi nimic – Dar doar fara tine…
Raluca, din tot ce ai scris am selectat o poezie, cu anumite rezerve. Sunt versuri bune care se incheie tragic cu cate un cliseu. Mai multa disciplina, zic eu…)))
Dincolo de limite
alergăm necontenit
printre piedici naturale ne croim destin
prins în scârţâit de şarniere unse cu trăiri
presărate cu răsfăţ peste suflete pasive
ce devin din inerţie o şaradă divizată
de priviri iscoditoare încremenite în clipe
adunate fir cu fir în mănunchi de timp
alergăm neobosit
către orizont germinat din dorinţă şi tentaţii
ce ne ispitesc până la tortură
strângem destinul în clepsidră de vânt
adus de adierea cristalină a independenţei
pe care o trăim dincolo de limite
Aceeasi observatie ca la postul tau precedent: esti sclavul rimei, in loc sa te preocupe cu adevarat ceea ce vrei sa comunici. Doar la commenturi deocamdata:
Lucian
“Eterna dilemă”
Stau şi mă gândesc eu oare,
Ce-ar fi de n-ar fi zare
Nu tu păsări cântătoare
Nu tu stele, nu tu soare
Lanuri pline, animale,
Oare ne-ar mai grăi Pământul, oare?
Se discută de plecare
Spre o altă minunată zare,
Dar ei nu se gândesc ei oare
Că avem o singură plecare
Spre iubire ca într-o visare
Unde trupul poartă n-are
Ci doar bunătatea are.
Noi distrugem totul în cale,
Tot ce e frumos sub soare
Oare cât ne mai suportă Pământul oare?
Nu se va răzvrăti el oare?
Pârjolind spre disperare
Înecând totul în cale
Doar ca să ne fie de-nvăţare?
Că tu omul nu eşti decât
O adiere în “vale”…
“Dans în Doi (timp,natură)”
L-am văzut pe strada mea
Cu-al său păr voios vuia,
Vâjâind spre cafenea
Creţ, buimac, uimit, râdea.
El mereu mă astepta
Să luam acea perdea, care
Pân’ la ceruri se-nălţa
Şi pe toată lumea, ea
Ani de ani,
Devotată ca o stea,
Tot globul cuprindea, sfioasă,
Şi starea o schimba.
Astăzi ea îşi scutura, veselă, trăia,
Mai frumos şi siropos
Ca o zmeură , inima îi bucura
Gândul verde îi fugea, sunetul o mângâia,
Colţul gurii radia, de privirea lor,
Zâmbea.
Mâine, azi ieri era, şi ea
Cu toate că îmbătrânea, toamna,
Faţa ei întinerea, primăvara,
Ea pe toţi ne iubea sau,
urlând avertiza,
Că de nu o ocroteam
cât clipi ne spulbera
Şi de viaţă ne lăsa.
“Tocul amintirilor”
Iubesc a sa privire,
Al său zâmbet fluierând
Înţepat în a mea iubire,
Şi-al părului său blând.
Iubesc a sa agendă
şi-al ei miros de el,
Trezit de soarele răsare
şi-al trupului său bel.
Doresc a sa iubire
şi-a sa singură iertare,
Uitată-n depărtare
Plangând spre disperare.
“Lupta cu haosul sufeltesc”
Trântind pe-al său birou visător
O îndrazneaţă idee plină de viaţa,
Sperând să-n frunte sufetul trecător
Şi-a sa dorinţă de non-viaţă.
Sorbind din sticla cosmosului roz
Motivul coşmarului ingerului mort
Văzu privirea sufletului inceţoşată
Pe-a sa podea mereu revoltată.
Trecând spre albul tunel a veşnicei amintire
Tresări o urmă de viaţă, de iubire
Luptând la orizont vestitul tun de lumină
Spre împăcare şi într-o acceptare divină,
Trăind …
“Eu”
Lacrimi de ploaie şi scrisori de dragoste
Amurg vesel şi fulgerat voios
Tristeţe dulce şi suflet pitit în colţul camerei
Telefon nerăbdător şi sms-uri uitate
Drum întors şi speranţă moartă
Un ultim tren şi viaţă trecută
Un pix scriind şi dragoste pierdută
Un radio “urlând” şi gânduri afundate
Lipsă de voie şi plimbări rătăcite
Amintiri rămase şi secunde tăioase
Ochelari pe ochi şi lacrimi brăzdate
Chip visat şi insomnii îndelungate
O inimă rănită şi ochi albaştri
Trup sfâşiat şi oglindă curată
Familie unită şi speranţă-n viitor
Secunde blocante-n muncă şi seri plângacioase
Dimineţi umede şi pat gol
Prieteni veseli şi gânduri negre
O viaţă uitată
Şi imagini blocate.
Imi pare rau, doar la commenturi acum. Rima e obositoare, metaforele mai putin reusite (zidul vorbitor, dragonul nemuritor).
Mai citeste, apoi mai scrie…
Lucian
Iata si ce scrie Cris
“Sub mască”
Ochi albaştri, mergători
Lipiţi de-un zid, vorbitor
Privesc la trecerea timpului, gânditori
Ca nişte dragoni, nemuritori
Tânjind spre bucurie, zâmbitori
Dar,
Trădaţi mereu, sfâşietori
Răzbesc prin viaţă, neştiutori
Exilaţi de prieteni, trădători
Dar încă supravieţuitori.
Daca tot sunt(lasati-ma sa exist)….
Sunt o pana de vultur pe coama unui lei,
O crusta de sare sub unghia unui zeu.
Desenez pe o vena de liliac,
Decorul scoartei unui copac.
Panza -mi de paianjen sunt doua coarne de cerb,
Ma striga trecutul, un demon,
Dar eu il blestem!
Cad din Mont Blanc direct sub Bermude,
Si am gandurile ude!
Imi spal lacrimile in apa de trandafir
Si pe un fir…de roua imi asez existenta.
Sunt vultur plesuv sau pui de leu?
S-alerg, sa cad, sa-ntreb pe Dumnezeu?
pe coama unui leu, nu lei..scuze….
Sa cada…
Sa cada bulgari infloriti peste pata de sange,
Sfaramand pacatul meu.
Pasind il strig pe Dumnezeu:
“Quo vadis Domine?”
Sa cada umbrele in amestec de blestem,
Caci ma tem..sa mai ating zenitul.
Cu chibritul scrijelesc in memoria
Stramosilor mei!
Sa cada cerul si sa sarute pamantul
Si poate din apus si cutremurul Terrei
S-ar naste din nou Inceputul.
Sa cada panza impletita de infern
Ca marea sa spele de pucioasa cel mai crud blestem,
Caci “nihil est sine Deo!”
Sa cada zambind si spunand adiooo…
Iubitul-un necunoscut..
Iubitul meu necunoscut,
Azi te-am zarit si am crezut
Ca ma cunosti din reci oglinzi
Cu apa lina…
Iubitul meu necunoscut
Sa te sarut?Sa te chem spre absolut?
Dar nu-mi zambesti si te feresti
Sa intri in lumina.
Iubitul meu necunoscut
Eu te-am pierdut?Sau te-am avut?
In visele cu luna plina?
Iubitul meu din plastilina!
Alina, nu stiu ce sa zic…sunt fragmente bune si altele care cad cu zgomotul oalelor in bucatarie (sau in WC, cum se vede mai jos…) Deocamdata doar la commenturi.
Lucian
Reteta…. de curs
Te privesc femeie, esti goala!
Si pleoapele-mi cad pe ochii sanului tau.
Surazi in plina vanitate de semizeu..
Bere iti curge din ganduri
Siroaie de patimi curg pe WC.
Alerg pe o crusta de bale, carnale.
Gura ti-e decan, eu sunt student
Strig prezent,
Si am intrat!
Pacat!nu inteleg limba,
Inoata delicat pe papile engleze..
Stam pe faleze, iar tu…
Tu stranuti purici pe nas!
Te las…in vesnicie
Fie!
mersic,deci..nu mai are nici un rost sa mai postez.sunt poezii scrise de 8-10 ani de zile..
nu stiu… tu esti o mai buna judecatoare!
gresit.tu judeci aici…daca ar fi dupa mine…eu as mai posta…
Dar nici nu te impiedic: cum vezi, poti posta liber, fara aprobarea mea! Dar asta nu inseamna ca nu poti scrie si citi in (aproape) acelasi timp!
Eu nu-mi propun sa judec pe nimeni aici, ci doar sa gasesc talente si sa indrum oamenii spre poezia romaneasca, fie ea de manual, fie de culegere, fie de blog…!
e blogul tau…in fine…
totul e relativ…
ba e blogul nostru…
offffffffff…da ce-ti place tie sa ai ultimul cuvant…uite ca postez ceva…IMEDIAT…pe “blogul nostru”
gata, ma culc, nu mai comentez!!!!!
sah mat.asteptam raspunsul.noapte buna…
am publicat mai jos..
iar referitor la culcat:)))treaba ta.din cate stiu eu poetii dorm, nu se culca!!
Poetii au dreptul sa foloseasca ce termen doresc pentru odihna. Cred…))
O mie…
Cu o mie de maini as fi scris toate poeziile lumii
de-as fi ghicit in absurdul unei secunde dorinta ta de a legana
copiii nostri nenascuti…
Cu o mie de ploi mi-as uda toamnele viitoare de ti-ai face
din brate un leagan pentru tamplele mele inghetate in dimineti de neiubiri…
Si o mie de lumi as cladi in jurul nostru ca sa-ti impiedic fuga spre nicaieri…
Ciudat…
Pentru a mia oara vorbesc despre noi si intr-o mie de feluri
se chinuie noaptea sa ma-nvete uitarile.
LUMEA MEA..
As vrea sa te iubesc pe LUNA…
sa-mi nasc copiii in gauri de SOARE
As vrea sa iau masa pe-o stea cazatoare…
Visez ca fac baie in gauri negre
si ca dusul imi e meteorit..
Visez ca insusi Dumnezeu a adormit!
Vad ca visez si vreau sa fie real
iar visu-mi rade cu dinti de sacal!
Codrin, cam multe clisee (eu mi te… aici vorbeste Eminescu) si in general un aer lipsit de disciplina de a livra mesajul. Sensul e si el important, dincolo de imagistica, un pic neclara (picurile imi sunt avant…greu!). Deocamdata doar la comment.
Umbre Sufletesti
Ceasurile-mi urlă-n gând,
Picurile-mi sunt avânt,
Sunt aici si-n multe locuri,
Pentru mine un cuvânt.
Credinţa-mi bate zorii,
Eu mi te-adulmec in mine,
Cu inima ce tu-mi adori,
Ca în valuri cristaline .
Suge-mi viaţa de apoi,
Inger mi-eşti apus de mult,
Cauta-mă de ma jupoi,
Sau pune-mă sa te ascult.
Fa-mă al tau de vrei,
Şi pune-mă sa-ti jur credinţă,
Ajuta-mă sa îi dau umbrei,
Viaţă ,ură si dorinţă.
Post liber…
Impleteste-mi amarul gandurilor
cu spuma alba a marii
Lssa roua diminetii sa-mi cada pe pleoape
Atunci..poate vei vedea ca nu-i vis ca cel
ce-i aproape de soare!
Aduna-mi iluziile lasate la
margine de drum
Sadeste-le in gradina cerului, stii tu..
in plina luna mai
Mai ai atunci u secunda sa-mi faci
buchet in anii tineretii!
La sfarsit de program sa lasi usa dintre spectre deschisa,
Vin si eu pe urma pasilor tai!
Caut(si nu gasesc)
Caut ideile de sub nefiinta si totul
mi se face a fi o parere,
Spectre difuze leganate de stele
Caut lumina prin intuneric si ating
doar schelete de licurici,
Drumul e un demon in cale-mi..
Meniul zilei..
Sa pui un strop de iubire in mine,
amesteca-mi sufletul cu vorbe reci
si apoi ca sa ma dregi,
saruta-ma pe frunte!
La foc mic sa imi arzi dorinta de bine
si sa pui si sare pe ale mele rani..
Iti adaug fiinta mea in ale tale idealuri
si astept trei veacuri sa te umflii in pene,
apoi te indulcesc cu ceasuri de tandrete.
Te las sa te racesti din motive personale,
iar tu imi zambesti, caci nu mai sunt!
Langa lacul argintiu…
O raza cade pe patul visarii
Si lacul argintiu clipeste in zare,
Cantecul din el se-aude mai tare,
Fata din adancuri e data uitarii…
O statuie langa lacul argintiu,
Tine in mana paharul iertarii
Si fata statuii palnge, nu stiu,
Caci sunete s-aud din alte zari!
Deodata vraja isi rupe firul
Si baiatul se apleaca cu trandafirul
Deasupra lacului trist, ea apare
Si cantecul ei rasuna mai tare!
Dar cerul de asta data,
Iata!Il transforma pe el in piatra…
Un fluger scrum o face pe fata..
Candva aici se auzea un cantec..
Dar scrumul modeleaza acum..
Un nou descantec!
Rutina Universului..
Ma tin cu spiritul mainii de umbra,
Cobor pe paleta sperantei, ascult vocea..
Sitipand la pata stramba,
Nebunii imi spun sa nu mai iau de ea…
Luna imi strapunge femurul,
Luceafarul imi lustruiste timpanele..
Si steaua mea de pe cer
Imi stropeste cu aghiasma toanele…
Rumeg cerul si evadez cu anii
Car lumina si vantur banii,
Culeg diavolii din Rai
Si trimit ingerii sa mature lacrimi.
Si gonind prin templul Diotimei,
Cautand sa inteleg viata,
Nu am cules decat patimi
Si am dat curs RIMEI!
Adevarul minciunii lumesti!
Eu, martor al nasterii mele,
Jur pe cartea lui IOV si MOISE…
Defapt cine jura?eu? sau scheletu-mi
Infam?
Blazat moment de topire a ierbii
Cravata TAPULUI gras de metanii,
E pusa jertfa la Poarta Pieirii
PAPUCUL.Si urma stearsa de Sfant!
MORMANT!
Rugaciune…
Rog infinitul,
Vreau nemurire!
Stelele, soarele,trecutul
Viitorul, prezentul
Rugaciune inchin spre pieire!
Cantec de ruga pentru istorie,
Vascuri cernute de chinuri,
Ironia inconstientei de vinuri,
Amestec de ura fierbinte,
Si o infinitate decazuta de glorie..
Foc de oscilatii intr-o carte,
Sange de venere,seninatate,
O crima de plastic si lumina…
Rupe ruga..trec in surdina…
NOSTRADAMUS ACVA….
Simt ca-mi cern sufletul in mare,
Si doare…….
Simt cum valurile imi sapa in sperante
Si cad…
O apa de foc..scapara-mi sageti nemuritoare,
Pe muntii dezveliti de patimi,
Vreau soare!
Septembrie
De la fereastra unde canta doar vantul si greierii,
linistea se sinucide in numele
fosnetului de frunze…
ieri, vara si-a aprins o ultima tigara…
In odaia cu fereastra spre vant, septembrie bea vin rosu si canta
baladele noastre la chitara…
miroase a ploaie, iar ingerii au tacut…
e timpul sa imi deschid iar aripile spre un zbor ruginiu
printre copaci fara padure…
cat de frumos isi incepe septembrie povestea!
Daruiesc…
Daruiesc iubirea din mine
Asa cum marea isi daruieste spuma..
Oclipa de stralucire in infinit..
Apoi…..nimic!
Daruiesc ceea ce sunt:
O gura de de huma si aer,
Purtate de vant…
Cui?
Ideii de bine, dorintei de dor…
Darul se stinge…usor!
Daruiesc sarutul-scanteie din mine
Orgoliului nud al nefiintei
Apoi nimicul se pleaca credintei
Si zboara…..spre nicaieri!
Inca 2000..
E inca 2000 si totusi ratacesc agale..
Plimbandu-ma pe o perie de argint…
Ce sta intr-un cui pe centrul Universului!
Si totusi…nu vad..ca vad…si sunt oarba,
Pipai cu aorta temperatura sunetului,
Dansand cu cartea scrisa ieri si terminata azi…
Dar e inca 2000….si ginta latina imi zguduie spiritul..
Grabindu-se sa imi aspire vointa de pe Calea Lactee
Inapoi pe nucleul Terrei…
Si de ce poarta a Nestiintei e inca 2000?
acum va voi transcrie o poezie care am scris-o prin clasa a sasea…adica acum 13 ani..sooooooo….SA NU RADETI!
Nu e usor….
Nu e usor sa poti zbura,
Nu e usor sa poti canta!
Nu e nimic pe lume usor,
Tebuie sa obtii muncind cu spor!
Dar e si ceva usor:
Sa poti sta cu capu’n nor…
Sa visezi
La cai verzi!
Sa umblii si sa claci degeaba
Pamantul..fara sa-ti faci treaba!
Ai venit aici pe Terra…
Sa te nasti..sa cresti..sa nori…
Ori perseverezi…ori….
Ori!
Un pic repetitiv si banal…deocamdata doar la commenturi. Traieste mai putin in poezia ta, ai grija la forma!
L
Ce am vrut…ce-a fost … ce-as vrea…
Tot ce am vrut a fost sa fie bine,
Am vrut sa am incredere in tine,
Am vrut sa ai incredere in noi,
Sa fie soare dupa-atatea ploi.
Tot ce am vrut a fost sa fie doar iubire,
Sa nu ramana-o simpla amintire,
Sa nu ramana dragoste neimplinita,
Sa nu ramana inima ranita.
Tot ce am vrut a fost sa fii tu doar al meu,
Am vrut sa-ti stau alaturea mereu,
Am vrut sa stai mereu tu langa mine,
Tot ce am vrut a fost sa fie numai bine.
Tot ce a fost am vrut ca sa nu fie,
A fost decat o simpla agonie,
A fost aceea iubirea neimplinita,
Si a mai fost o inima ranita.
Tot ce a fost as vrea sa nu mai fie,
As vrea ca sa traiesc in armonie,
As vrea o inima sa bata pentru amandoi,
Si-atunci cu siguranta nu ar mai fi ploi.
Din pacate, doar la commenturi. E destul de simpla, cuvinte putine, multe clisee. Mai citeste poeti nascuti dupa 1920 si ai sa vezi ca ti se deschid ochii!
Iubirea
A fost o joaca la inceput,
Dar s-ajuns si la sarut,
Iar dupa aceea ce a urmat
A fost iubirea ce ne-a legat.
Dupa un timp noi ne-am certat
Dar ne iubeam cu-adevarat
Dar totusi cearta a trecut……
Ne-am impacat cu un sarut.
Tot ce conteaza e iubirea
Numai de ea……
Se leaga amintirea.
Si chiar de iar ne vom certa
Iubirea tot ne va-mpaca.
Compozitie proprie
Mi-e greu
Mi-e greu sa-ti spun,
Dar cum sa tac?
E simplu sa iubesc,
Dar cum sa fac?
Sa intelegi ca eu te plac.
Chiar nu mai pot,
Sa iti ascund
Ce simt
Si ce am in gand.
M-am saturat tot asteptand…
Chiar de e straniu, nefiresc
Dar sincer
Din inima-ti-vorbesc.
Inima
Transforma gandu-n-realitate
Si intrebarile deoparte,
Aseaza-le pe o hartie
Si punele in colivie!
Hai lasa inima sa zboare,
Ca nu se-n-calzeste ea la soare.
Ea vrea doar ca sa mai iubeasca
Si-asa caldura o sa creasca
De tii la mine ori ma placi,
Ori vrei ca inima s-o-mpaci,
Hai las-o langa a mea sa-i spuna:
Ca o iubeste, ca e nebuna.
La incheiere te sarut.
Din inima…..
TE IUBESC MULT.
De-ar fi iubirea…..
De-ar fi iubirea pe pamant,
Precum o frunza dusa-n-vant
La despartire n-ar cadea,
Din ochi doar lacrimi pentru ea.
De-ar fi iubirea ca si gandul,
Ar impinzi in ore,tot pamantul.
De-ar fi iubirea ca lumina,
Toti am iesi din intuneric ziua.
De-ar fi iubirea ca si mine
Ea te-ar iubi numai pe tine.
Doar iubirea ce ti-o port,
Pe lumea asta are rost,
Ca fara ea nu as putea
Sa mai visez la steaua mea.
Caut iubirea
Te rog sa-mi spui daca gresesc,
Atunci cand eu iti spun,
Ca te uibesc.
Te rog sa-mi dai ce-ti daruiesc
Te rog sa intelegi ce iti soptesc….
Iti spun prin gand,prin fapta,prin sarut.
Iti dovedesc iubirea mea de mult,
Ca inima nu-mi spune sa te uit,
Si chiar de ea mi-ar spune
Nu vreau sa o ascult.
Ii dau dreptate doar atunci, cand
Ea cu sufletul
Sunt un singur gand.
Am sa te caut pe acest pamant,
Chiar de ar fi,
Sa rascolesc la fiecare fata-n-gand.
Nu sunt frumos,
Nici n-am sa fiu,
Dar nimeni nu imi poate lua,
Un senitiment pe care-l-stiu.
Am sa te caut iar si iar
Pentru ca dragostea,
E un sentiment rar,
Si cand am sa te intalnesc,
Am sa iti spun ca te iubesc.
as vrea mai mult de commenturi… dar doar un fragment!
Lucian
închisă în dimineaţa fără nume…
(de dumincă)
adună-ţi genele căzute între paginile atâtor vise
care încă-ţi poartă sudoarea degetelor tale
emoţionate cu care-ai alergat prin ele.
nu uita, adună-ţi gândurile ca şi cum ar fi
dintre ultimele avioane prăbuşite în mare, uitate.
cere-i golului spre care ai rămas privind
când te-ai trezit să scrie despre tine când
va creşte; la cum te uiţi la el se va îndrăgosti
de tine şi veţi muri-mpreună…
cere-i visului pe care îl mai cauţi acum
să nu te uite nici el; nu te mai freca atât la ochi
şi lasă-l să se-usuce printre lacrimile cu care-a
fost văzut.
când te vei trezi de-a binelea el oricum va fi omorât
în războiul frigului de dimineaţă, şi nu, să nu crezi
că eşti cea ce l-a încurajat să se-nroleze-n mintea ta
minată.
adună-ţi părul nesfârşit din aşternut şi lasă-l,
el va curge de la sine. în dimineaţa asta iarăşi
nu-ţi găseşti privirea ta mereu furată, pisică.
ai fost prinsă, te-ai trezit din nou, şi-acolo, afară,
e timpul.
fereastra şi caloriferul sunt singurii care mai fac
dragoste pe peretele de-un bej indiferent care-i susţine.
ea îl scarpină în părul ciufulit într-un sfârşit şi i-l
zbârleşte, iar lui îi pare rău şi ar sări pe ea şi ar muri,
când iarăşi se gândeşte la câte priviri au trecut şi vor
mai trece prin ea.
nimeni n-a scăpat de
nemulţumirea şi bosumflarea uşii trântite,
care ştie că nu va putea să lase în urmă decât
o cameră dezordonată, o minte în care totul e vraişte,
mereu. dimineaţă pentru totdeauna şi nici un strop de cafea
care să păteze din ipocrizia razelor astea de soare.
1. Umbra ta a amortit in noaptea tacerii chipul tangoului slefuit in graba de pasi.
2. A trecut umbra porumbelului peste norul din sufletul lui in amurgul vietii ,lasandu-ti cateva pene pufoase ale amintirilor.
3. am luat de mana umbra sansei si am dansat un vals emfatic.
4. Umbra pe care am intalnit-o este o enciclopedie in maturitatea vietii.
5. A aparut pe chipul zdrenturos o umavelta venita parca sa ascunda acest chip cu o frumusete moarta.
6. Antagonismul umbrelor se simtea in bataia nervoasa a vantului.
7. umbra ma facea sa simt in suflet vibratia ritmata a antrenului ei.
8. S-a pierdut naluca umbrei in noaptea ermetica.
9. Umbra si-a dat seama ca,a crezut prea mult in gandirea cuprinse de himera.
10. Cand am fost musafirul umbrei ,ea m-a primit cu multa curtoazie.
11. Intr-o caleasca regala se plimba prin parcul amintirilor tanara doamna imbracata in umbra de amor.
12. In lumina stelelor ascultand cantecul noptii ce iti vrajeste somnul,blanda umbra isi retraia tineretea.
13. Pe mana ridata si muncita batranul a luat cu grija umbra anilor trecuti.
VISUL MEU
SUFLETUL ZGLOBIU DE AROMA COPILARIEI
PASESTE SENIN PRIN OGLINDA TRECUTULUI.
SI SIMTE CUM TOTUSI,ESTE UN COPIL
UN COPIL AL ANILOR MATURI,
CE TRAIESTE CU ATATA INSETARE
ORICE PICATURA ,DIN MIEZUL MINUTELOR.
A SIMTIT SI VANTUL RECE ,AL BINELUI PRAFUIT,
DAR A CREZUT IN VISE SI IN PUTEREA DIVINA
SI A REUSIT SA INVINGA UMILUL RAU.
A IMBRATISAT CU PASIUNE,CHIPUL DE ABURI
AL FERICIRII,CARE MI L-A SCHIMBAT MULT.
A CANTAT CU PASARILE DULCELUI CER,
CANTECE DE MULTUMIRE PENTRU IMPLINIRI.
A DANSAT CU MULTE CLIPE DE VIS.
ACUM VREAU SA CONTINUE VISUL MEU.
VISUL PRIN CARE SA ATING SI SA PASTREZ
IUBIREA PE CARE TRECUTUL MEU NU A SIMTIT-O.
DE AZI SUFLETUL MEU SI-A DESCHIS MINTEA
NUMAI VA STA IN IN RUINELE FOSTEI CETATI
ALE VISURILOR PIERDUTE.
AZI SOARELE MI-A TOPIT SPERANTA CENUSIE.
LUNA ASEARA MI-A LUMINAT MINTEA.
NOROCUL PRIN INFLUNETA RATIUNII
M-A FACUT SA IMI TREZESC GANDURILE VII.
VISUL MEU SE VA IMPLINII…DACA SI EU VOI SCHIMBA
IN INIMA ,IN SUFLET,IN RATIUNE..TOT
UN TOT CE IMI VA ADUCE NUMAI BINE…
GATA SIMT CUM SUFLETUL MEU
A PRINS ARIPILE FERICIRII..
SI VREAU SA FIE PURTAT DE EA,CAT MAI MULT.
MULTUMESC FRUMOS,VOI MULTUMII SI CU FAPTELE.
1. om cu suflet de sticla ciobita ,m-ai facut sa cred ca ,ai suflet de brilliant,dar sticla ta ciobita mi-a taiat orice asteptare si chiar si iluziile.
2. inocenta mea credula a fost la florile vorbelor tale,nu a vazut ca erau flori de cenusa.
3. scantei de rautate ai aruncat in plapandele sperante,dar va venii bumerangul efectelor si atunci sa vadem cine se va chinui.
4. Mai bine ascult un cantec decat vorbele tale,el chiar imi mangaie inima,vorbele tale mi-ar zgaria inima precum o pisica neagra .
5. Ai ascuns in pestera sufletului tau multe minciuni.
6. Parca esti o persoana decupata de moralitate si spiritualitate.
7. Pe hartie ai lasat scris un gand,dar in inima omului ai lasat scris adanc rautatea ta.
8. Ai sufletul de prosop,dar desi s-a murdarit nu esti in stare sa il speli.
9. Ochii tai ,cuie ruginite au incercat sa se infiga in memoria mea,dar nu au putut .
10. in cerul ochilor tai am vazut doua stele, stralucind chipul iubirii.
11. Ti s-a descatusat sufletul de suparare si iti este de acum imbratisat de bratele catifelate ale binelui.
12. Zambetul tau un porumbel alb cu pene moi care,a zburat in inima mea mult incercata de ploile vietii.
13. Zambetul este precum un soare,apare dupa ce ploaia se opreste si norii se risipesc din abisul sufletului.
14. Zambetul nu otraveste sufletele,dar se simte cand este de plastic.
15. ce zambet elegant am vazut la omul simplu!
16. Era imbracat trupul In haine de firma,dar sufletul era de proasta calitate.
17. Uneori si un zambet alunga o lacrima de pe fata .
uneori cred ca am sa te las sa taci…
tu stii mai bine de ce.
ca sufletul tau are nevoie de pauze
e sincopat si uneori uita masura:
iubesti fara portie
traiesti la linie.
eu ma arunc in hauri o tura,
pana iti revii tu.
apoi am sa iau luna s-o intorc pe toate partile,
sau,
pur si simplu,
am sa incerc s-o intorc ca pe un ceas:
oare s-o face mai repede noapte?
sau va mai intarzia ziua?
si,
daca ai fi la mine-n asternut,
ai avea timp sa ma vezi clipind dimineata -
dimineata, cand luna intoarsa ticaie de trezire?
Descarcerare
Traind cu frica de-a ne naste,
Murim cu fiecare clipa
Fara sa stim, fara-a cunoaste
Trairea care se-nfiripa.
Fugind mereu ca de-o naluca,
Temandu-ne c-o sa ne doara,
Pierdem iubiri care ne-apuca
La fel ca si intaia oara…
Si alergam prin vis, cu totii
Si cautam – un nu-stiu-ce -
Si ne ascundem ca si hotii
Fara sa stim macar de ce!
Si ne mintim a mia oara…
Si juram iar ca n-o sa fie
La el ca si ultima oara,
- Ca e doar una intr-o mie! -
Si credem toti minciuna asta!
Si facem toti exact la fel!
Fugim, crezand ca e napasta,
Nedand un timp pentru un tel.
Nedand un timp nici pentru-o noapte
Sa stam cu ochii larg deschisi,
Privind in cerul mintii noastre…
Insa traim ca si proscrisi…
Cautand acolo unde nu e
(Si neavand nici cum sa fie!),
Lasam speranta sa se-unduie
Mereu in alta poezie,
Mereu in alta rima vida,
Mereu in alte straie lungi.
Ba dezgolita, ba timida,
Ba “Te iubesc”, ba “Ma alungi”
Asa suntem pe lume unii:
Strigam pe nume fericirea
Si alergam ca si nebunii
Si iar ne pierdem toti cu firea…
Dar nu ne dam deloc ragazul
In loc o clipa sa ne-oprim,
Sa asezam pe perna obrazul
Si sufletul sa-l oglindim,
Sa ne-ntrebam: “Acuma ce e?
E dragoste ceea ce simt?
E doar o simpla amagire,
Ce trage iarasi doar de timp?”
Raspunsul numai timpu-l stie
Si sufletul cel dezlegat,
Descarcerat de poezie
Lasand un loc pentru-un oftat…
frumos spus
Sarpele cu pene sau pieirea zburatorilor
Am invatat sa devenim mici
Fiindca lumea ne cere
Sa nu ne ridicam
De frica inaltarii noastre ca un zmeu.
Dar cerul lor e jos, e mult prea jos
Si-n lumea lor trebuie sa inveti sa te tarsti
Nu exista pene acolo, in lumea lor
Sunt solzi si colti ce nu te lasa sa te-nalti.
Si stii ca la fiecare secunda, un zburator piere…
Iti spui apoi, ca stii, ca aripile-ti vor creste la loc.
Intr-o zi.
Dar de atata asteptare in lumea taratoarelor,
Ai devenit sarpe.
Te tarasti ca un sarpe,
Actionezi ca un sarpe,
Vezi de la inaltimea unui sarpe
Si astepti ziua in care se va da dezlegare la zbor.
Iar tu vei fi…
Un sarpe cu pene!
Momentul
ploua in momentul
in care-mi
plangeam trupul
in tine.
ne pierdeam astfel,
in stropi
exteriori
si interiori
de picaturi
afective
codificate,
adiacente,
unui profil emotional
al ideii
de ploaie
corporala.
sub asediul
unui flux continuu
ne ratacim in noi
uitand de nuante
experimentand
momentul.
si ploua…
Sarut
In gand te caut
Ca sa-ti mangai soapta.
In lacrima-ti
Inima sa mi-o spal.
In ochii noptii tale
Sa ma plimb
Sub luna parului tau.
Cautandu-te cu buricul
Degetului,
La san, la coltul buzelor;
Muscandu-ti limba
In timp ce te sarut.
memento vivere
In cuferele
sufletelor
noastre,
purtam
poveri
remodelate,
Pierduti
de lume,
printre astre,
cream planete
izolate.
Si-n zbor
lipsit
de perspective
intindem
aripi
fara pene,
Lasand
in urma
fum de
invective,
directionate
printre vene.
http://sandraprigoreanu.blogspot.com/2010/06/acelasi-cantec-trist-de-trei-nopti.html
(pe blog e cu fond muzical)
“E dimineata acelei zile”
Acelasi cantec trist,
imi umple Copoul cu ecoul său.
Sfarsitul iminent ii este sustinut de note grave;
el va pleca dintre noi printre lacrimi de cucuvea.
Anevoios ma pierd in mirosul de nostalgie,
imbibat in cearceafururile mototolite
de amintiri anodine.
Precum o larva caut firul dezordinii,
din camera neincapatoare
si accidental lovesc oglinda,
cu lumina palida a lampadarului;
Acolo sunt eu: cea resemnata, doborata de viata,
care cere doar somn;
departe de intoxicatia selenara cu fantezii.
Putin mai jos de locul care demult adapostea dorinta
se afla ruinele celei care-mi circula iubirea prin aorta.
Aritmetic adun momentele de glorie
si le separ cu ajutorul stropilor de ploaie
in zambete si lacrimi.
Printre pleoapele schilodite de optimism
ascult pasiv
cum isi cheama soprana, jertfa la somnul de veci…
Tu – îmi erai Soare pe-atunci, Eu – azvârleam Scântei…
(12.09.2010)
De mult, obişnuiai să-mi fii Soare.
Drept pentru care,
Eu aruncam Scântei
Dintr-o parte spre cealaltă
A fluviului de sânge
Ce ne curgea, atunci, prin Viaţă.
În jocul de-a vulcanii
Lăsam lava de iubire
Să ne ardă tălpile şi cărările
Şi aşteptam cenuşa
Să ne înlemnească în moment.
Curgeau apoi,
Râuri de vorbe între noi,
Când Minciuna
A criogenizat Iubirea
Şi ne-a transformat în poli:
Eu – Polul Cald, Tu – Polul Mut.
Şi Luna Marte s-a rotit, trecând
Şi apoi şi Aprilie,
Până când,
În cel capăt de vară, într-un canton uitat,
Te-ai împiedicat
De diapozitivele noastre:
Eu – în rochie de mireasă;
Tu – în frac, cu joben.
Sunt veacuri de simţire de atunci
Şi tu… doar mă citeşti…
Îţi mai aduci aminte?
Tu – îmi erai Soare pe-atunci,
Eu – azvârleam Scântei…
Anotimp de pacoste
Gata si cu vara asta…
Nori de ploaie se aduna,
Cerul prevestind napasta,
Bate vantul a furtuna.
Duse sunt zilele verii!
Ca de vraja sunt luate…
Mai devreme-i voalul serii
Si mai rece-i pe-nserate…
Unde esti tu, vara draga?
Parca-abia ce ai trecut!
Ieri erai aicea, parca…
Existenta de-mprumut…!!!
Si te cert ca ai plecat
Si mi-ai luat cu tine visul,
Peste nopti mi-ai dizolvat
Si oftatul si surasul.
Si-mi dai iar singuratate,
Zile ruginii de toamna.
Unde esti Tu, Majestate?
Unde esti Tu, Vara-Doamna?
Si de ce nu stai mereu
Sa te am in fata, zâna?
S-arunci raze-n parul meu,
Sa-mi ramai pe veci stapâna…
Numai cand tu mi te duci
Vad ca viata se goleste
Fericirile-s naluci
Si trairile poveste…
… Hmmm… Dar am sa te-astept la anul…
Mai batrâna cu un veac…
Poate am sa dau cu banul:
Sa iti spun? … Mai bine tac!…
Ba, iti spun! Ca fara tine -
Anotimp de dragoste -
Nu as mai avea simtire!…
Anotimp de pacoste!!!
Cred
Cred că sunt un arc
pe care se sprijină stâlpii
şi tu priveşti gânditor bolta,
are basoreliefuri şi pictură
culorile curg peste tine,
te simţi absorbit de frumos, pluteşti.
Aerul nu-i rece ca singuratatea
în care lumina fuge din felinare noaptea
şi cazi în conul de umbră
al norilor care nu lasă stelele să se mărite.
E o bâjbâială pură
ochii îşi caută lumina,
pupilele se dilată tot mai clar
ca întunericul în ochii orbului.
Izvoarele uită să iasă la suprafaţă
se plimbă prin adâncul pământului
un ţipăt de pasăre în noapte
speriată de vise în somn
şi un om îi suge rărunchii.
Cred că sunt crucea,
pe care o porţi
prin glod cu picioarele goale
îngerii se vor închina la ea,
te vor răcori cu câte o aripă
să ispăşeşti păcatul înainte de judecată,
ne vom cladi apoi o cabană
în păduri de zadă şi tisă.
Eu cred că voi fi omul vântului
care nu ţinteşte nimic
trage doar o săgeată în aer
pe sub o umbrelă de gânduri
sub care şi zborul prin necontenitele ploi
alunecă lumina adevărului sub bolţi
cu arcade sprijinite de pilaştri.
Tu, la judecată, vei fi lacrima
Ultima zi de vara
Ultima zi de vara
E proaspata ca o zi de mai
In care ma invelesc in florile cele noi
De duminica
Ultima zi de vara ma invaluie brusc
Ma infasoara in busuioc si in zeama dulce
De fructe rumene, pline, gata sa cada
Sa se desprinda de mama
Si sa-si implineasca menirea
Ultima zi de vara
Aduce a sanul mamei
E ceva atat de linistitor
O caldura familiara
Care incanta toate simturile
Si care cere a fi gustata
Din viscere
Si pana in pamant
O frumusete coapta, matura
Coplesitoare
Ultima zi de vara
E grea ca somnul de mereu
Atarna ca streangul de gat
Impiedicandu-ti intima fotosinteza
Mananca un gri atat de negru
Caci poarta in ochi
Amenintarea fitilului ruginiu
Care va exploda
Va ecloza
Lasand privirii doar scantei albe
Mal si ura
Ceata si plamani
Aer innecacios
Ultima zi de vara
Minte atat de abil
Incat te face sa crezi ca va dura
Dar nu exista iluzie mai mare
Decat cea a cantului ce spune
Ca iulie va fi mereu
Iulie e nou
Iulie e vechi
Iulie moare odata cu sufletul
Ultima zi de vara
Nu mai poarta nimic drept vesmant
E doar un cortegiu funerar
A tot ce-a fost frumos vreodata.
Seducţie
S-a ridicat cortina de pe dimineaţă.
Somnul l-am băgat sub pat, într-o cutie de pantofi.
Era senin. Mi-am zis: „– O să-mi trag pe mine
nişte blugi deschişi, să se asorteze cu cerul.”
Tu ai rămas în bucătărie, cu faţa la fereastră.
Ovalul obrazului tău înlocuia luna de azi-noapte.
În stradă, frigul mi-a intrat în buzunare.
Mergeam spre nicăieri, fularul îmi proteja visele de răceală.
Mi-ai făcut din mână de la geam,
Dorinţa mea încă mai lenevea sub cămaşa ta de noapte.
Zâmbetul tău enigmatic, la fereastră, a înflorit
toţi stâlpii de telegraf, în ianuarie…
Nopţi cu păcate
În nopţile noastre
Pline de păcate
Aud cum plouă,
Cum inima-ţi bate.
Aud cum îţi tremură
Buza de jos
Şi-ţi fur un sărut
Cald, dureros
Îţi văd ochiul
Cum cerşeşte lumină.
Acum este noapte.
Ea n-o să mai vină.
Aud cum plouă
Cu păcate, pe noi
Aud săruturi
Pe umerii, goi.
Şi văd două mâini
Le simt cum zvâcnesc
Pe trupul meu cel îmbătat
De gustul tău neomenesc.
În noapte se aud
Săruturi, păcate
Al tău suflet, fierbe
Iar eu sunt aproape.
Imi place.
Imi place cum rade la telefon,
imi place cum devine brusc serios si
imi spune ca sunt frumoasa.
Imi place cum are tot timpul o replica
isteata
sau cum imi face avansuri indraznete,
dar este in acelasi timp discret.
Imi place ca pot sa ii spun orice
in orice clipa,
sigur o va lua asa cum trebuie.
Imi place ca se prinde la subtilitatile mele,
ca nu trebuie sa-i explic ce am in minte,
el stie.
Imi place cum ma ia de mana…
pe strada, in parc, in camera de zi sau pe stadion.
Cum imi saruta umerii,
cum ma vrea toata numai pentru el,
cum imi sopteste ganduri la ureche.
Imi place cand ma suna si
imi spune un “servus” plin de viata,
ca nu mai vrea sa inchida telefonul
si nu accepta sa se culce fara
“Noapte buna!”,
chiar daca e 2 dimineata si eu dorm,
de mult timp…
(imi place cand ma trezesti din somn,
chiar si pentru cele mai aberante motive).
Imi place cand imi canta,
eu stau pe genunchii lui sa il ascult
si ii umblu prin par.
Imi place sa ii conturez faţa cu degetul
si istetimea din ochii lui
din acea clipa.
Imi place cand stam pe iarba,
bem doua beri in faţa soarelui.
Cand mancam struguri
direct din via inalta;
atunci e momentul meu,
pentru ca trebuie sa ma ridice in cârca.
Imi place.
Imi place pentru ca ii plac papucii,
murdari,
are maini frumoase si
ma musca de buza de jos.
Pentru ca imi trimite sarutari,
dupa ce am urcat in tren,
ca imi da senzatii de film sau…
ca ma binedispune oricat de trista ar fi ziua mea.
Imi arata ce inseamna cu adevarat noul
si se bucura impreuna cu mine de el.
Imi place zambetul lui de copil,
cand ii duc prajituri,
ca ma tine in brate cand plang
si se uita dupa mine cand plec.
Imi place ca pot sa fiu…
pur si simpu
eu.
Frunze căzute pe suflet
Dragostea mea pentru femei
e o catedrală cu sfinţi pe ziduri,
la intrarea-n altar chipul mamei
e icoană făcătoare de minuni.
Intru cu inima chircită de păcate
devin uşor, plutesc, mă înalţ,
eliberat de un duh al iubirii
sunt gata să-mi fac sălaş
în inima ta atât de flămândă.
Doamne ! îmi zic,
de ce femeia aceasta hărăzită
seamănă cu mama?
Ochii ei cu pleoapele ridicate
simt în mine omul cu pielea de sticlă
prin care văd cum circulă seva
şi se formează la etaj gândurile
aşezate la pieptul ei cald,
frunze căzute pe suflet.
Nu se aude niciodată un zgomot
paşii iubirii sunt de pasăre rară,
înlăuntru s-au instalat anotimpurile
care se succed înpământenite prin trup.
Ttrenul cu fantome
Llelu NicolaeVălăreanu(Sârbu)
Umbra mea
o rană în lumina lunii
se plimbă în noapte,
prin gara cu fantome în trenuri.
Stau clipele,
spânzurate de limbă
şi ceasul-n perete ticăie
dintr-o scobitură de piatră.
Priveşte cruciş liniile ferate,
în ambele părţi
şi adoarme încremenit
cu un giulgiu peste ochi.
Numai frigul se tulbură,
între noapte şi zi
şi umbra dispare,
în trenul cu fantome
spre altă destinaţie.
Degeaba- l aştepţi
n-o să vină.
Atelier
Când eram copil reparam jucăriile celorlalţi copii,
pentru că nu aveam unele ale mele, pe care să le repar;
le mai ţineam o zi, ca să mă joc cu ele.
Pentru că nu aveam tată, mi-am desenat unul pe-o coală –
cu capul mare şi picioarele subţiri – pe care-o ţineam
în buzunar la piept.
El îmi spunea cum să repar jucăriile
iar seara, înainte de culcare, îmi spunea poveşti.
Totul a fost bine până într-o zi
când m-a prins o ploaie, care
m-a lăsat orfan pentru totdeauna…
Târziu de noiembrie
Nu i-am spus niciodată, până acum, soţiei mele, că o iubesc.
Ne-am căsătorit de tineri, acum douăzeci de ani; eram nişte copii.
Lingura şi furculiţa, dacă le-am fi avut, ar fi fost un început îndestulat.
Sunt un tip grăbit, n-am avut timp să-i spun asta, am trecut
prin viaţă cu atitudinea unui posesor de Ferrari.
Am făcut doi copii împreună, locuind într-o garsonieră, unde singurele
care se lăfăiau erau visele noastre…
Seara, înainte de culcare, stăteam şi număram banii, strânşi puţin câte puţin
într-o cutiuţă de tablă, cu care intenţionam să ne luăm o casă mai mare.
Adormeam îmbrăţişaţi, visând culoarea tapetului din dormitorul copiilor.
Copiii s-au făcut mari, am reuşit să ne mutăm într-o casă mai mare,
dar n-am reuşit să-i spun soţiei că o iubesc, ocupat cu temele,
cu şedinţele cu părinţii, cu serviciul şi, nu în ultimul rând, cu sănătatea.
Da, cât am fost bolnav m-a păzit, privindu-mă cu cele două
câmpuri de albăstrele înnourate; eu eram prea slăbit să-i spun
cât o iubesc. Tăceam, tăcea şi ne priveam.
Azi ne-am creat un anumit confort, discutăm de toate – banalităţi,
tăcem şi ne privim.
Afară ninge. Privirile nostre sunt purtate de fulgii de dincolo de geamul
termopan, evident.
Îi zic: „– Mai ştii cînd număram fiecare bănuţ ca să ne cumpărăm
o casă mai mare?”.
Ea îmi zâmbeşte timid, ochii i se luminează lustruiţi de câte-o lacrimă,
apoi mă hotărăsc şi-i spun: „– Te iubesc! N-am avut timp
să-ţi spun până acum cât te iubesc!”.
Ea mă priveşte, tace şi, după un timp, îmi zice, privind pe fereastră:
„– Nu crezi că-i prea devreme să ningă, în noiembrie?”
Garsoniera mamei
Pe mama o văd din ce în ce mai rar.
Stă în alt oraş, s-a mutat într-o garsonieră;
ultima dată când am văzut-o avea părul ca un măr înflorit
şi era foarte mică, lucru care n-a împiedicat-o
să-mi facă dulceaţă de cireşe amare.
Mama a rămas văduvă de tânără;
fratele meu mai mic a murit în accident;
surorile mele, văduve, una în America
iar cealaltă în oraş cu ea, au şi oasele în doliu.
Mama a adunat în trupul ei suferinţa unui
întreg război care nu s-a petrecut.
În garsoniera mamei am observat că-i stricată instalaţia
de apă, ca şi cea electrică;
m-am ruşinat că nu mă pricepeam să le repar,
(mi-a plăcut prea mult literatura)
i-am promis c-o să chem, când o să mai vin,
pe cineva să i le repare;
mama m-a privit cu ochii ei mici, căprui,
care parcă îmi spuneau:
„Unele lucruri nu se vor repara niciodată!”
Sfârşit de toamnă
Şi ce dacă vine toamna?
Oricum e frig sub ochii noştri
Şi dacă vrea, poate să plece
Sufletul nostru e rece.
Degeaba vine cu pocale
Cu vinuri dulci şi cu gutui
Frunzele ei nu mai răsfaţă
Sufletul nostru amărui.
Atâta iarnă e în noi
Încât dacă deschidem ochii,
Curg din ei şiruri de ploi
Şi se transformă-apoi în gheaţă,
În cioburi şi în amintiri
Şi cerşim grame din speranţă
Şi foc din foste iubiri.
Dar e departe.
A plecat.
Ne-a lăsat zăcuţi în iarnă.
Iarna noastră a mâncat,
Stropul mic,
De toamnă.
Dialog ruginit
Acum ţi-a ruginit sufletul,
Vezi?
Miroase e fier plâns.
Şi buzele,
Atât de reci,
Parcă ţi-ar fi iarnă.
Gata,
Nu mai plânge!
-Dar cuvintele tale sunt mai reci,
mai grele, decât sufletul meu.
-Uită-te la tine!
Toţi te-au lăsat!
Eşti rece!
Degeaba picuri lacrimi
Au rugină.
Cresc in flori
Si-mi revin apoi
Citesc culori
Si visez la nopti tulburi
Cu cer precipitat
Cu clorura de sodiu
Cu fiori de fumigena
Si-nstalatii de fabrica
De ce oare glasuiesc intr-un dialect necunoscut mie ?
N-as putea spune. Inca nu m-am descoperit.
O privire – citeva secunde,
Inima ramine rapita
pentru totdeauna
de cateva secunde
si o privire.
Mana sigura si , in cateva secunde, privirea cuprinde tot: emotie, tarie, vers liber, imagine artistica. Mangaie sufletul, imbraca inima. Se pot publica aici si epgrame?
Nu, e doar de poezie…!
Amintire trista
Din umbra sinistra a unui suspin
Se naste o noua suflare
O viata de om, mireasma de crin
Precum o naluca in zare…
Veninul si-l varsa pe palid obraz
Pustiul in ochi reapare
De-i vis sau aevea, nu e ragaz
Caci roua se naste si moare…
Si inca o petala a mai palit
Din floarea sangeranda a amintirii
Realitatea a inapoiat ceea ce a primit
Punand lanturi grele visarii si iubirii…
Din flacara ce arde in trupul de copila
Azi ultima scanteie se chinuie sa arda
Sa mistuie cu forta, trezind fara de mila
O amintire trista…lasata-n gol sa cada…
Noaptea
Se aprind lumini tarzii
Luceafarul cutreiera bolta cereasca
Pudreaza in urma lui stele aurii
Iar luna! Un inger! Zambeste-n fereastra…
Un ultim zgomot se mai aude
Al greierilor dulci si mandre lire
Si-o mama incearca sa-si culce odorul ce surade
Atunci cand priveste prin ceata a lunii zambire…
Si-adoarme orasul uitat de lumina
Adorm si copacii si florile dorm
Se uita credinta, se uita omenirea, se uita a lunii raza fina,
se uita si noaptea, se uita si ziua, se uita si dorm…
O strofa din viata…
Am simtit cum inima
Se clatina
Si viata-mi atarna de un glas
Inca negrait…
In mana mea soarele se plimba
Pe linia destinului
Ca o barca pe mare
Cand ziua ineca in lumina
Noaptea ce avea sa piara…
Cuvinte se topesc
Inainte de a fi rostite
Iar lacrimile mele,
Scriu o strofa din viata
Cand zambetul ca roua
Se scurge pe canalele
Tristetii…
Si ieri este azi
Si infinitul a inghetat
Si tot ce era a devenit praf
Si scriu o strofa din viata,
O strofa din viata…
Ce azi sau maine
Va fi uitare…